marți, 6 noiembrie 2012

Yucca


Specii:

Yucca elephantis: Creşte la 1-2 m înălţime. Are funze liniare, de culoare verde strălucitoare cu nuanţă albăstruie aşezate în rozete. În cultură există Yucca cu trunchi şi fără trunchi. Trunchiul poate avea înălţime diferită şi poartă două sau mai multe rozete de frunze. Yucca fără trunchi are o singură rozetă de frunze. În condiţii de apartament nu înfloreşte.

Cultura:
Înmulţirea se face prin butaşi de vârf (rozete) care se pun la înrădăcinat pe parapeţi în perlit nefolosit, turbă sau nisip. Se plantează la adâncimea de 3-4 cm.
Butaşii se fasonează cu un briceag bine ascuţit pentru a evita strivirea ţesuturilor în momentul tăierii. Se fixează bine în substratul de înrădăcinare pentru a nu rămâne goluri de aer la baza butaşilor.
La temperatura de 18 -21 °C şi umiditatea de 65-75 % înrădăcinarea se produce în 25 - 30 zile.
După înrădăcinare butaşii se trec la ghivece de 7-9 cm în diametru, într-un amestec format din : două părţi turbă, o parte pământ de frunze, o parte pământ de ţelină, o jumătate parte mraniţă şi o jumătate parte nisip.
Lucrări de întreţinere:
Transvazarea: pe măsură ce cresc, cel puţin odata pe an (primăvara) în amestec de pământ identic cu cel în care s-au plantat butaşii înrădăcinaţi. După 5-6 ani când plantele ajung la dimensiuni mari, transvazarea se face odată la 2-3 ani.
Fertilizarea: în perioada caldă a anului se face odată la zece zile, iar în restul anului o dată la 3 - 4 săptămâni.
Eliminarea prafului de pe frunze : cu un burete înmuiat în apă călduţă
Afânarea pământului în vase : odată pe lună pentru a asigura în substrat un regim normal de apă şi aer.
Dăunători:
Păduchele ţestos, păianjenul roşu.
Pretenţii faţă de condiţiile de mediu:
Faţă de lumină are pretenţii ridicate. Vegetează foarte bine în camerele cu ferestre pe expoziţiile sudice, vestice şi estice. Dă însă rezultate bune şi pe expoziţiile nordice. Pe expoziţiile sudice se fereşte vara de razele directe ale soarelui.
Este pretenţioasă faţă de umiditatea din sol. Se udă odata la 2 - 4 zile vara şi la 9 - 10 zile iarna.
Faţă de temperaturi manifestă pretenţii reduse şi poate fi cultivată atât în încăperi reci cât şi calde.

Alocasia



Alocasia este o plantă neobișnuită, o veți găsi în puține cărți sau magazine. Cu siguranță, ea atrage atenția – tulpinile drepte au frunze enorme sub formă de săgeată cu nervuri deschise la culoare. Din păcate, aceste plante spectaculoase nu se simt prea bine în camera de zi și după cîteva luni trebuie să revină la condițiile din seră.

Nici în mediul ei natural ea nu se întîlneşte foarte des. Fiind originară din pădurile tropicale din Malaezia, Alocasia este amenințată cu dispariția. Florile albe apar, de obicei, doar atunci cînd planta crește în locul de origine. Se consideră o floare otrăvitoare.
Alocasia poate atinge o dimensiune pînă la 1,50 metri, iar frunzele lungi și lucitoare, ca niște săgeți, pot atinge lungimea de 40 cm.
Planta decorativă crește mai bine într-un loc semiumbrit. Are nevoie de un climat umed și cald.

Îngrijire
Alocasia preferă o umiditate mare a aerului. În anotimpul rece, temperatura camerei nu trebuie să scadă mai jos de 18 grade Celsius. Dacă aerul este prea uscat, planta poate fi atacată de păduchi sau păianjeni. Dacă Alocasia are ”picioarele reci”, adică substratul este rece sau apa cu care se udă este prea rece, frunzele devin maro (cafenii). Nici umezeala stătută nu-i face bine plantei. Ea trebuie udată moderat şi stropită ocazional, cu apă săracă în calcar.
O dată la două săptămîni, din primăvară pănă-n toamnă, administrați-i un îngrășămînt complex în doze mici.
Sfat util: pentru ca să vă puteți bucura mai mult timp de aspectul atrăgător al Alocasiei, îndepărtați, prin tăiere, frunzele bătrîne ale plantei.

Atenție: Seva frunzelor este otrăvitoare, de aceea evitați amplasarea plantei în încăperi cu accesul facil al copiilor sau al animalelor de casă. Spălați mîinile temeinic după fiecare manipulare cu planta.

Aloe vera



Generalitati

Aloe este genul a peste 400 de specii de flori si plante suculente. Deseori genul este confundat cu cea mai cunoscuta specie, Aloe Vera sau „Adevarata Aloe”, recunoscuta pentru numeroasele sale beneficii.

Unele specii de Aloe par a nu avea deloc tulpina, rozeta frunzelor dezvoltandu-se direct din pamant; altele, in schimb, contin tulpini de sustinere a frunzelor. Culoarea frunzelor variaza in functie de specie, de la gri stralucitor pana la verde aprins, unele fiind striate sau patate. Unele specii originare din Sudul Africii au forma de arbore.

Descriere

Majoritatea speciilor de Aloe sunt formate dintr-o rozeta mare ce aduna frunze mari, groase si foarte carnoase. Cel mai adesea frunzele au forma de lance, cu varful ascutit si cu marginile acoperite de tepi. Florile de aloe au forma tubulara sipot fi intalnite in culori precum: galben, roz si rosu si se dezvolta pe tulpini dense, fara frunze.

Prezinta frunze carnoase, suculente si aproape toate formeaza o rozeta compacta din frunze. In functie de specie, in lunile martie-septembrie formeaza o tulpina lunga si subtire, in varful careia apar florile tubulare sau in forma de clopotei.

Specia anunta, de asemenea, latimea si lungimea frunzelor. In general, pe marginea acestora apar spini moi, pana in varf.

Conditii de mediu

La noi in tara, ghivecele cu Aloe se pot scoate afara doar pe perioada verii. In aceasta perioada (iunie – septembrie) se vor face udari moderate, inlaturand de fiecare data surplusul de apa din farfuria ghiveciului. Din fericire, planta rezista fara apa o perioada lunga de timp, insa acest aspect nu trebuie sa se transforme intr-o regula generala.

Plantele se tin in incaperi aerate, ferite de curenti de aer, in spatii luminoase dar nu in plin soare .
In perioada de iarna se vor realiza udari rare, deoarece planta intra intr-o perioada de repaus. Temperaturile sub 10 grade C devin foarte periculoase, deoarece apa nu mai este absorbita de catre planta, iar pamantul umed din ghiveci duce la putrezirea radacinilor.


Udari

Se uda moderat si se evita ca apa sa stagneze la baza frunzelor, pentru a impiedica putrezirea. Se poate fertiliza in perioada aprilie-septembrie, o data pe luna, folosind un ingrasamant lichid de calitate. Toamna si iarna se reduc treptat udarile, asigurandu-se o lumina buna.


Inmultire

Inmultirea se realizeaza prin separarea puilor de planta mama si replantarea acestora intr-un vas potrivit cu substrat nisipos.

Pe masura ce creste, Aloe se replanteaza primavara, folosind ghivece din ce in ce mai mari. Amestecul de pamant este compus din turba si nisip. Este foarte important ca planta sa fie replantata la aceeasi adancime in noul ghiveci ca si in cel anterior.


Daunatori
Uneori poate aparea paianjenul rosu, acesta fiind indepartat prin tratament cu un acaricid.

Specii:
Exista aproape 250de specii de aloe.
Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:
- Aloe socotrina: Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai raspândita specie de aloe. Datorita efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Marii Mediterane pâna în China.
- Aloe africana: Aloe Africana a fost cultivata de fermierii olandezi si, pâna la aparitia Aloei vera, a fost cea mai cautata specie de aloe din lume. A fost comercia-lizata sub forma de praf sau gel uscat.
- Aloe Vera: (Linné/Barbadensis Miller/Vulgaris). În secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comert de amploare, profitabil, bazat pe planta salbatica de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Exista doua specii de Aloe barbadensis, cea verde si cea albastra. Specia verde poate fi folosita în scopuri terapeutice doar dupa 4-5 ani, cea albastra, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârsitul anului al treilea. Amândoua speciile au aproape aceleasi efecte terapeutice.
- Aloe ferox: Împreuna cu Aloe saponaria, este cea mai agreata specie de aloe a Estului Îndepartat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor si taivanezilor este o placere deosebita. Se manânca cruda sau fiarta, miezul strecurat si condimentat se bea si se foloseste în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de Aloe Vera si aloe Ferox.
- Aloe arborescens: În regiunile sudice, desertice ale fostei Uniuni Sovietice creste aceasta specie salbatica de aloe, care a fost în atentia cercetatorilor rusi si a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov si de biologul Israel Bekhman.

Areca


Planta de apartament – Chrysalidocarpus lutescens (Areca) este un palmier, care creste bogat, cu frunze penate, arcuite, lungi, elegante, foarte potrivit pentru decorarea unui living spatios, a unei verande sau a unei terase (pe timp de vara). In ghiveci, poate sa ajunga pana la doi metri inaltime, crescand intr-un ritm de 15-20 de centimetri pe an. Provine din zonele tropicale din Malaezia (sud-estul Asiei) si Madagascar (coasta de est a Africii), amintind, prin forma sa, de tinuturile exotice, insorite, unde creste, in stare naturala, pana la 8-10 metri inaltime.

Cultivare si ingrijire

Planta de apartament – Chrysalidocarpus lutescens (Areca) are nevoie de caldura si lumina (filtrata) pentru a se dezvolta. Langa o fereastra orientata spre sud sau spre est se va simti foarte bine. Suporta cu greu aerul uscat, de aceea ii merge foarte bine daca este amplasata in preajma altor plante care sa asigure un microclimat umed. Daca preferati sa o asezati izolat, pentru a o pune mai mult in valoare, atunci vasul trebuie sa fie asezat pe bile de argila umede sau pe pietricele peste care se toarna apa pana la baza ghiveciului. Temperatura optima pentru cresterea acestui palmier este intre 18-22 grade Celsius, dar nu mai putin de 13-14 grade. Vara, planta de apartament – Chrysalidocarpus lutescens (Areca) trebuie udata abundent, astfel incat pamantul sa fie mereu umed, dar bine drenat. Iarna, udatul trebuie adaptat in functie de temperatura mediului ambiant. Daca este cald, se uda similar cu perioada verii, daca nu, se reduce cantitatea de apa atat cat pamantul sa nu se usuce complet. Din primavara, pana toamna, un ingrasamant lichid pentru plante verzi, administrat de doua ori pe luna, va ajuta planta sa cresca frumos. Solul, format dintr-un amestec de pamant de frunze, cu pamant de gradina, trebuie schimbat o data la doi ani, cand, daca este nevoie, se inlocuieste si ghiveciul cu unul mai mare.Chrysalidocarpus lutescens

Inflorire

In stare naturala, Chrysalidocarpus lutescens (Areca) infloreste vara. Florile sunt galbene, din ele formandu-se ulterior fructele de culoare violet. Crescut in ghiveci, nu infloreste.

Inmultire

Planta de apartament – Chrysalidocarpus lutescens (Areca) se inconjoara de nenumarati lastari care pot fi folositi foarte usor, primavara, pentru inmultire. Se desprind, cu radacina, si se transplanteaza intr-un ghiveci separat, presand usor pamantul in jurul radacinilor, care nu trebuie ingropate prea adanc. Se pune ghiveciul la caldura, intr-un loc semiumbrit, timp de 4-6 saptamani, udandu-se moderat, dupa care se asaza in locul pe care il doriti pentru planta. Acest palmier se poate inmulti si prin seminte, dar procesul este foarte lung si cu putine sanse de reusita.

Daunatori si erori de cultivare

Se poate intampla ca frunzele plantei de apartament – Chrysalidocarpus lutescens (Areca) sa se ingalbeneasca la extremitati, acesta fiind semnul ca nu are apa suficienta, ca aerul este prea uscat sau ca pamantul a devenit prea calcaros, poate din pricina apei de la robinet. Incercati sa folositi apa de ploaie. Se va evita si expunerea directa la razele soarelui, care ar putea sa arda frunzele.

Paianjenii rosii ataca uneori aceasta planta, mai ales atunci cand este foarte cald si umiditatea scazuta. Se spala frunzele, iar daca atacul este prea sever se foloseste un acaricid.

Foarte decorativ, rezistent si usor de ingrijit, Chrysalidocarpus lutescens (Areca) este una dintre plantele de interior cele mai apreciate si cele mai vandute.

Calathea




Descriere
Genul Calathea cuprinde circa 300 de specii permanent verzi, perene, originare din regiunile subtropicale ale Americii de Sud. Se cultiva pentru frumusetea lor si pentru efectul decorativ caracteristic conferit de frunzele elipsoidale ; acestea prezinta pe fata superioara desene in nuante de verde inchis si verde deschis (culorile difera in functie de specie) carora le corespund pe fata inferioara frumoase desene maronii. Contrastul de culori obtinut, formele si distributia desenelor de pe frunze amintesc intr-un fel de penele de paun. Cateva specii, cum e si Calathea crocata produc si flori portocalii gratioase.

Multe dintre speciile de Calathea au fost incluse in genul Maranta, fiind foarte asemanatoare cu plantele apartinand acestui gen. Inflorescentele plantei Calathea crocata (cunoscuta si sub numele de «flacara eterna») sunt globulare, de culorile orange sau rosu, au foma ascutita, astfel incat, par a fi niste mici torte in flacari care sunt tinute in apropierea frunzelor dese.
Cultivare si ingrijire
Calathea creste bine intr-un ambient umed, la umbra si la temperaturi nu mai mici de 18 grade Celsius. Daca radacinile au ocupat ghiveciul, replantarea se efectueaza in martie, in perioada de repaus vegetal. Pentru aceasta operatie, folositi un compost dens, imbogatit cu elemente nutritive.
Temperatura
Optimul termic pentru dezvoltarea plantei se situeaza intre 18-25° C. Evitati amplasarea in zone expuse la curenti de aer (determina caderea frunzelor) si la razele directe ale soarelui (provoaca arsuri pe frunze). Pe durata iernii temperatura nu trebuie sa scada sub 15°C.
Inmultire
Se face primavara devreme (februarie-martie) prin divizarea tufei. Dupa plantare, ghivecele cu noile plante se tin la umbra, intr-un mediu cu umiditate ridicata.
Udare
Vara se reomanda pulverizarea frunzelor cu apa, deoarece in lipsa unei umiditati ridicate frunzele se rasucesc si capata culoarea bruna. Periodic este necesara stergerea frunzelor de praf cu o carpa umeda. Pe timpul verii se va uda abundent (chiar zilnic in perioadele foarte calduroase), pe timpul iernii udarile se vor diminua atat cat sa se mentina pamantul umed intre 2 udari
Boli si daunatori
Parazitul cel mai periculos este paianjenul rosu, care poate infesta fata inferioara a frunzelor - se combate cu acaricide specifice.

Ficus

Ficus elastica
Ficus benjamin

















Denumire populara: arborele de cauciuc
Familia: Moraceae
Origine: Asia tropicala
Descriere:
Genul ficus cuprinde plante extrem de diferite, de la arbori care depasesc 30 m inaltime in tarile lor de origine, pana la specii pitice, taratoare. De asemenea, intrebuintarea lor este diferita.
Cultivare si ingrijire
Cu exceptia formelor panasate de ficus elastica si ficus pandurata, care sunt mai delicate, ficusii sunt plante rustice, usor de cultivat.
Vara, plantele se mentin in locuri umbrite, se uda moderat, adaugand ingrasaminte minerale solubile, foarte diluate si se pulverizeaza apa pe frunze. Iarna, temperatura cea mai favorabila este intre 12-14 grade Celsius si 18-22 grade Celsius pentru formele cu frunze panasate. Se recomanda lumina maxima si reducerea udatului in perioada zilelor scurte, dar se mentine permanent umiditatea atmosferica.
Singura perioada in care planta poate fi expusa la soare este dimineata. Este foarte important ca lumina sa ajunga in dreptul plantei. In caz contrar, aceasta se va inalta pana cand va accesa lumina, insa fara a se mai ramifica. Avand in vedere ca aceasta este o specie cu probleme din acest punct de vedere, lipsa luminii o va face foarte greu de corectat.
Este foarte important sa gasesti un echilibru intre vara si iarna, astfel incat iarna planta sa aiba parte de cat mai multa lumina, iar vara sa sa fie ferita de soarele puternic. In cazul in care planta este asezata la umbra, frunzele se vor reduce aproape la jumatate din totalul pe care planta l-ar fi produs in mod normal.
Pentru un aspect cat mai curat, este bine sa stergi frunzele ficusului cu apa calduta sau, pentru un plus de luciu, cu un burete imbibat in bere.
Este foarte important sa feresti planta de curentii de aer si, de asemenea, sa nu ii schimbi locul mai mult de doua ori pe an.
Caderea frunzelor, care se manifesta adesea, se datoreaza excesului de umiditate in sezonul rece, dar si uscaciunii excesive. In cursul vegetatiei, trebuie evitate toate aceste neajunsuri. Caderea frunzelor este ireversibila la Ficus elastica si Ficus pandurata, dar este mai putin grava la Ficus benjamina si Ficus diversiflora.
Ficusii taratori - prefera expunerea in locuri semiunbrite in vara si o temperatura de 12-14 grade Celsius in timpul iernii.
Transplantarea plantelor se face la sfarsitul lunii aprilie, in ghivece mai mari, intr-un amestec din doua parti pamant bogat in humus, 1/2 turba si 1/2 nisip.
 Substratul este bine sa contina:
  • pamant de gradina;
  • turba sau pamant de frunze;
  • mranita;
  • nisip.
Reinnoirea (regenerarea) plantelor degarnisite la baza se poate face prin taierea tulpinii in aprilie-mai, deasupra celei de-a patra sau a cincea cicatrice lasata dupa caderea frunzelor, pornind de la sol. Noii lastari emisi sunt vigurosi si se dezvolta bine. Stimularea cresterii se realizeaza ptin aportul ingrasamintelor minerale.
Inmultire
Inmultirea se face prin marcotaj aerian si butasire. Se fac butasi de varf cu 2-4 frunze sau din fragmente de tulpina cu 1-2 frunze, care se tin in apa calda 10-15 minute, pentru oprirea latex-ului. Pentru reducerea suprafetei de evaporare, frunzele se ruleaza si se prind cu ata sau un inel de cauciuc. Butasii inradacineaza in circa 4-6 saptamani, fie in amestec de turba si nisip, fie in sticle cu apa.
 Boli si daunatori
Bolile frecvent intalnite sunt:
- Patarea neagra - care se manifesta sub forma de pete neregulate, necrotice, pe marginea frunzelor.
- Patarea bruna - care apare pe ambele fete ale frunzelor, sub forma de pete circulare sau neregulate, bine delimitate.
- Innegrirea, uscarea si caderea frunzelor - boala fiziologica datorata excesului de umiditate din amestecul de pamant, curentilor de aer, temperaturii scazute asociata cu lumina redusa, pe timpul iernii.
Daunatorii care ataca des plantele de ficus sunt:
- paduchele lanos - adultii sug seva frunzelor si provoaca o ofilire rapida;
- paduchele testos - care se fixeaza de-a lungul nervurilor frunzelor si pe tulpina;
- paianjenul rosu - inteapa frunzelesi acestea capata o nuanta cenusie si apoi cad.
Combaterea se face prin tamponarea cu solutii de sapun, ruperea si distrugerea frunzelor atacate, stropiri cu insecticide.
Specii si varietati

Ficus elastica este cea mai cunoscuta specie, foarte utilizata ca planta de interior. Poate avea o singura tulpina, dreapta, cu frunze mari, foarte rotunjite, de 30 cm lungime, pieloase (coriacee), verzi-lucioase la suprafata si roscate pe partea inferioara. Lastarii terminali sunt infasurati intr-o bractee cu tenta roz, care la inceput imbraca frunza noua si care cade la scurt timp dupa ce aceasta s-a desfacut complet. Ficus elastica este o planta viguroasa capabila sa atinga dimensiuni mari.
Exista mai multe varietati:
- F. elastica decora - frunze mari, late;
- F. elastica rubra - frunze mari, rosiatice;
- F. elastica schrijverieana - frunze marmorate;
- F. elastica tricolor - frunze delicate, panasate cu alb sau galben.
Ficus benjamina (ficusul plangator) este foarte diferit de alti ficusi, pentru ca tulpina sa poarta numeroase ramificatii secundare, laterale, cu frunze mici, ovale, cu varfuri ascutite, de aproximativ 10 cm lungime si 4-5 cm latime. Aceste frunze, usor ondulate si atarnatoare, au culori verde-luminos pana la verde-galbui. Iarna, frunzele cad adeseori, pentru ca in primavara sa creasca din nou. Acest ficus creste foarte rapid si poate atinge dimensiuni mari.
Ficus diversiflora are o forma de arbust, dar se dezvolta mai lent. Frunzele sunt mici, ovoide, verde-fonce; acest tip de ficus iese in evidenta prin numeroasele fructe rotunde, de culoare galbena, apoi rosie, prinse de petioli lungi si care persista mult in timp.
Ficus pandurata (Ficus lyata) are frunze in forma de vioara, cu un desen original; baza lor este ingusta si se largeste catre extremitati, atingand 30-35 cm lungime.
Ficus pumila (Ficus stipulata var. reprens) este total diferit fata de celelalte specii. Are frunze foarte mici, in forma de inima, care nu depasesc 2-3 cm lungime/1 cm latime; sunt extrem de numeroase, ascunzand practic ramurile. Ficus pumila prezinta un port grimpant analog cu cel de iedera si se agata de suporti prin radacinile adventive.
Ficus radicans, alta specie cataratoare, are cu frunze mai mari, in forma de lance, de 7-8 cm lungime. Prezinta o varietate panasata cu alb-crem.
Ficus pumila si Ficus radicans pot fi utilizate pentru impodobirea suportilor verticali.
Ficus religiosa
Tulpina ramifica bine, frunzele sunt relativ mari, lung petiolate, cu varful ascutit, subtiri, cu nervatiunea aproape alba, asemanatoare frunzelor de nuc.
Ficus bengalesis
Planta ramifica f puternic. Frunzele au foarma oval-rotunjita, sunt groase si au nervatiunea pronuntata. Se remarca prin culoarea maronie, pe partea inferioara.
Ficusul tip arbust sau tufa creste pana la 70 – 80 cm inaltime si are o crestere foarte lenta.  Frunzele sunt mici si intens colorate, iar uneori capata nuante maronii. Este impodobit cu fructe mici, galbui.
Ficusul tip agatator este o planta de dimensiuni reduse, insa destul de atipica. Ramificatiile tulpinii poseda radacini in dreptul nodurilor.

Dracaena

Dracena (Dracaena) este o plantă originară din Africa tropicală și insulele Canare. Ușor de cultivat și întreținut, dracena este o plantă spectaculoasă datorită frunzișului bogat și aspectului exotic. Se potrivește creșterii în ghiveci și este recomandată și începătorilor în arta grădinăritului.

Plantare
Dracena poate fi înmulțită prin semințe sau butași. Însămânțarea se realizează primăvara, într-o ladă preferabil încălzită electric, astfel încât planta să beneficieze de temperatura constantă de 27C. După ce plantele par suficient de rezistente, pot fi transferate în ghivece proprii.
Pentru a obține butași, se taie tulpinile laterale sau vârfurile plantei, care se împart în segmente de 7 centimetri. Acestea se tratează la capătul inferior cu pulbere de hormoni rizogeni, se plantează într-o ladă cu turbă și nisip, în raport 1:1, care se acoperă. Odată ce au prins rădăcini, pot fi transplantate în ghivece separate.
Deoarece înmulțirea dracenei este destul de pretențioasă, cel mai simplu este să achiziționați plante tinere de la magazinele specializate.  Odată la 1-2 ani, mutați planta în ghiveciul cu diametrul imediat următor.
Îngrijire
Dracena necesită un loc luminos, dar ferit de acțiunea directă a soarelui și o temperatură de minim 15C.
Planta suferă deopotrivă când este prea multă umezeală și când pământul este prea uscat. Ud-o frecvent cu cantități mici de apă și stropește-o cu apă periodic. Asigură un bun drenaj al pământului prin plasarea unor bucăți de teracotă sau piatră de râu la baza ghiveciului.
Dracena este una dintre plantele care trebuie să intre în repaus iarna. Odată cu sfârșitul toamnei, ud-o din ce în ce mai rar, dar nu lăsa pământul să se usuce complet. Menține în continuare temperatura ambiantă de peste 15C.