Aloe vera

Generalitati

Aloe este genul a peste 400 de specii de flori si plante suculente. Deseori genul este confundat cu cea mai cunoscuta specie, Aloe Vera sau „Adevarata Aloe”, recunoscuta pentru numeroasele sale beneficii.

Unele specii de Aloe par a nu avea deloc tulpina, rozeta frunzelor dezvoltandu-se direct din pamant; altele, in schimb, contin tulpini de sustinere a frunzelor. Culoarea frunzelor variaza in functie de specie, de la gri stralucitor pana la verde aprins, unele fiind striate sau patate. Unele specii originare din Sudul Africii au forma de arbore.

Descriere

Majoritatea speciilor de Aloe sunt formate dintr-o rozeta mare ce aduna frunze mari, groase si foarte carnoase. Cel mai adesea frunzele au forma de lance, cu varful ascutit si cu marginile acoperite de tepi. Florile de aloe au forma tubulara sipot fi intalnite in culori precum: galben, roz si rosu si se dezvolta pe tulpini dense, fara frunze.

Prezinta frunze carnoase, suculente si aproape toate formeaza o rozeta compacta din frunze. In functie de specie, in lunile martie-septembrie formeaza o tulpina lunga si subtire, in varful careia apar florile tubulare sau in forma de clopotei.

Specia anunta, de asemenea, latimea si lungimea frunzelor. In general, pe marginea acestora apar spini moi, pana in varf.

Conditii de mediu

La noi in tara, ghivecele cu Aloe se pot scoate afara doar pe perioada verii. In aceasta perioada (iunie – septembrie) se vor face udari moderate, inlaturand de fiecare data surplusul de apa din farfuria ghiveciului. Din fericire, planta rezista fara apa o perioada lunga de timp, insa acest aspect nu trebuie sa se transforme intr-o regula generala.

Plantele se tin in incaperi aerate, ferite de curenti de aer, in spatii luminoase dar nu in plin soare .
In perioada de iarna se vor realiza udari rare, deoarece planta intra intr-o perioada de repaus. Temperaturile sub 10 grade C devin foarte periculoase, deoarece apa nu mai este absorbita de catre planta, iar pamantul umed din ghiveci duce la putrezirea radacinilor.


Udari

Se uda moderat si se evita ca apa sa stagneze la baza frunzelor, pentru a impiedica putrezirea. Se poate fertiliza in perioada aprilie-septembrie, o data pe luna, folosind un ingrasamant lichid de calitate. Toamna si iarna se reduc treptat udarile, asigurandu-se o lumina buna.


Inmultire

Inmultirea se realizeaza prin separarea puilor de planta mama si replantarea acestora intr-un vas potrivit cu substrat nisipos.

Pe masura ce creste, Aloe se replanteaza primavara, folosind ghivece din ce in ce mai mari. Amestecul de pamant este compus din turba si nisip. Este foarte important ca planta sa fie replantata la aceeasi adancime in noul ghiveci ca si in cel anterior.


Daunatori
Uneori poate aparea paianjenul rosu, acesta fiind indepartat prin tratament cu un acaricid.

Specii:
Exista aproape 250de specii de aloe.
Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:
- Aloe socotrina: Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai raspândita specie de aloe. Datorita efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Marii Mediterane pâna în China.
- Aloe africana: Aloe Africana a fost cultivata de fermierii olandezi si, pâna la aparitia Aloei vera, a fost cea mai cautata specie de aloe din lume. A fost comercia-lizata sub forma de praf sau gel uscat.
- Aloe Vera: (Linné/Barbadensis Miller/Vulgaris). În secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comert de amploare, profitabil, bazat pe planta salbatica de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Exista doua specii de Aloe barbadensis, cea verde si cea albastra. Specia verde poate fi folosita în scopuri terapeutice doar dupa 4-5 ani, cea albastra, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârsitul anului al treilea. Amândoua speciile au aproape aceleasi efecte terapeutice.
- Aloe ferox: Împreuna cu Aloe saponaria, este cea mai agreata specie de aloe a Estului Îndepartat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor si taivanezilor este o placere deosebita. Se manânca cruda sau fiarta, miezul strecurat si condimentat se bea si se foloseste în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de Aloe Vera si aloe Ferox.
- Aloe arborescens: În regiunile sudice, desertice ale fostei Uniuni Sovietice creste aceasta specie salbatica de aloe, care a fost în atentia cercetatorilor rusi si a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov si de biologul Israel Bekhman.